Uniunea Generală a Pensionarilor din România
143.E credinţa adevărată cale?Ce viaţă o mai fi şi asta,Cu rugăciune şi cu post,În timp ce alţii mint şi furăŞi chiar ucid pentru-al lor rost.Cu plecăciune şi speranţa,Pentru o minunată zi,Dar care azi nu-i programată,Ci doar în timpul ce-o veni.Pana si popii rad de mine,Cand vad cat sunt de aplecat,Dar le convine ,cand in locu-mi,Au totul,dar nimic de dat.O viaţă am muncit ca prostul,În fum, în zgomot şi ulei,Flămând ,cu datorii,migrene,În schimbul doi şi schimbul trei,Cum Dumnezeu să nu faci spume,Acum cu pensii de rahat,Când banii nu-mi ajung de pâine,Da'păi de-un trăi civilizat.Mă uit cu jind când trec adesea,Pe lângă pe lângă porţile de fier,Ale borfasilor din clanuri,Când eu am strâns averi în cer.Când văd pe marile ecrane,Actori politici plin de bani,În timp ce eu sunt cerşetorulRătăcitor de-atâţia ani.Destul cu ruga şi cu plânsul,Şi cu speranţe de doi lei,E timpul desteptarii mele,Cu alt destin şi-alte idei.De mâine ies la drumul mare,Şi fac ce trebuia să fac,Drept la belşug să cer şi soare,Că,zău,m-am săturat să tac.144.Noi,generaţia de sacrificiuCând comunismul era-n floare,Era la modă o deviză,Ce inducea lumea-n eroare,Ţinând-o permanent în priză.Deviza mobilizatoareJustificând acel supliciu:Noi generaţia cea careEram vezi tu…,de sacrificiu.Şi uite-aşa trecură aniiCuminţi şi resemnaţi muncind,Far-a-nţelege că tiranii,De fapt radeau de noi ,minţind.Când s-a schimbat orânduireaŞi-am zis că-i gata sacrificiu,Mai mare-nsă mi-a fost mirarea,Că m-am trezit fără serviciu.Greu am găsit serviciu iarăşi,Dar respectând vechiul principiu,Alături de ceilalţi tovarăşi,Fiind mereu de sacrificiu.Cât timp foştii din frunte,iatăPână mai ieri,s-au transformat,Trecând în pătura bogată,Cum nimic nu s-ar fi-ntâmplat.Acuma sunt tot ei stăpânii,O lume nouă,cu noi legi,Ei mâna-n mâna cu străinii,În rest,noi,un popor de blegi.Şi-azi când am terminat serviciulŞi-s doar un biet pensionar,Am statut tot de sacrificiu,De fapt un şi mai greu coşmar.Doar cei cu pensii speciale,Să zicem au avut noroc,Restul sunt victime banale,Pe fond ,bătaia lor de joc.De multă vreme-n permanentă,Cu cei ca mine ne-ntrebăm,De nu-i cumva o indolenţă,Tot noi să ne sacrificăm.Ar fi cumva cu mult mai bine,Să nu pierim ca idioţii,Cum şi normal:trăim toţi bine,Ori ne sacrificăm cu toţii.Ce spun e simplă teorie,În viaţă e ușor sau greu:Ori minţi , ucizi şi-ai bogăţie,Ori eşti sacrificat mereu!Nicolaie IonescuBacău,15.10.2017
RăspundețiȘtergere143.E credinţa adevărată cale?
Ce viaţă o mai fi şi asta,
Cu rugăciune şi cu post,
În timp ce alţii mint şi fură
Şi chiar ucid pentru-al lor rost.
Cu plecăciune şi speranţa,
Pentru o minunată zi,
Dar care azi nu-i programată,
Ci doar în timpul ce-o veni.
Pana si popii rad de mine,
Cand vad cat sunt de aplecat,
Dar le convine ,cand in locu-mi,
Au totul,dar nimic de dat.
O viaţă am muncit ca prostul,
În fum, în zgomot şi ulei,
Flămând ,cu datorii,migrene,
În schimbul doi şi schimbul trei,
Cum Dumnezeu să nu faci spume,
Acum cu pensii de rahat,
Când banii nu-mi ajung de pâine,
Da'păi de-un trăi civilizat.
Mă uit cu jind când trec adesea,
Pe lângă pe lângă porţile de fier,
Ale borfasilor din clanuri,
Când eu am strâns averi în cer.
Când văd pe marile ecrane,
Actori politici plin de bani,
În timp ce eu sunt cerşetorul
Rătăcitor de-atâţia ani.
Destul cu ruga şi cu plânsul,
Şi cu speranţe de doi lei,
E timpul desteptarii mele,
Cu alt destin şi-alte idei.
De mâine ies la drumul mare,
Şi fac ce trebuia să fac,
Drept la belşug să cer şi soare,
Că,zău,m-am săturat să tac.
144.Noi,generaţia de sacrificiu
Când comunismul era-n floare,
Era la modă o deviză,
Ce inducea lumea-n eroare,
Ţinând-o permanent în priză.
Deviza mobilizatoare
Justificând acel supliciu:
Noi generaţia cea care
Eram vezi tu…,de sacrificiu.
Şi uite-aşa trecură anii
Cuminţi şi resemnaţi muncind,
Far-a-nţelege că tiranii,
De fapt radeau de noi ,minţind.
Când s-a schimbat orânduirea
Şi-am zis că-i gata sacrificiu,
Mai mare-nsă mi-a fost mirarea,
Că m-am trezit fără serviciu.
Greu am găsit serviciu iarăşi,
Dar respectând vechiul principiu,
Alături de ceilalţi tovarăşi,
Fiind mereu de sacrificiu.
Cât timp foştii din frunte,iată
Până mai ieri,s-au transformat,
Trecând în pătura bogată,
Cum nimic nu s-ar fi-ntâmplat.
Acuma sunt tot ei stăpânii,
O lume nouă,cu noi legi,
Ei mâna-n mâna cu străinii,
În rest,noi,un popor de blegi.
Şi-azi când am terminat serviciul
Şi-s doar un biet pensionar,
Am statut tot de sacrificiu,
De fapt un şi mai greu coşmar.
Doar cei cu pensii speciale,
Să zicem au avut noroc,
Restul sunt victime banale,
Pe fond ,bătaia lor de joc.
De multă vreme-n permanentă,
Cu cei ca mine ne-ntrebăm,
De nu-i cumva o indolenţă,
Tot noi să ne sacrificăm.
Ar fi cumva cu mult mai bine,
Să nu pierim ca idioţii,
Cum şi normal:trăim toţi bine,
Ori ne sacrificăm cu toţii.
Ce spun e simplă teorie,
În viaţă e ușor sau greu:
Ori minţi , ucizi şi-ai bogăţie,
Ori eşti sacrificat mereu!
Nicolaie Ionescu
Bacău,15.10.2017